miercuri, 11 noiembrie 2009

dintemirice la Targul de handmade ASID

multumesc tuturor fetelor care si'au facut cumparaturile de la "dintemirice", aici sunt 2 dintre ele




Asociatia Studentilor la Istorie „Dacia” (ASID) organizeaza a doua editie a “Târgul de Handmade ASID”, în perioada 8-10 decembrie 2009, în pasajul pietonal de la statia de metrou Universitate. Expozitia cu vânzare va fi deschisa vizitatorilor între orele 10:00 – 19:00, intrarea este libera.

Aflat la a doua editie, evenimentul se desfasoara sub forma unui târg, pe parcursul a trei zile, în care peste 50 artisti vor expune produse lucrate manual. Târgul de Handmade ASID se adreseaza comunitatii bucurestene interesata de fenomenul handmade, consolindând relatia dintre mediul studentesc si comunitatea handmade într-un mediu diferit – metroul, ca mijloc de transport public urban.

Târgul de Handmade ASID aduce un element de noutate în peisajul evenimentelor de gen, fiind primul târg organizat într-unul din pasajele pietonale ale metroului bucurestean, organizatorii estimând ca eveniment va fi unul dintre cele mai importante, atât ca amploare cât si numarul de vizitatori.

Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi de cel al partenerilor media: Zoom Tv, Uniunea Studenţilor din România, Port.ro, Metropotam, Lume Bună, Pubbing.ro, Kudika, Garbo, 121.ro, Dob.ro, Pro Youth, Rfb.ro, Biz Campus, Bucharest-Guide, Going Out Lifestyle.

miercuri, 4 noiembrie 2009

geanta cu aplicatii - vanduta la targ






geanta din raiat, cu aplicatii din voal
se inchide cu arici
L-38, l-28, bareta-125
pret:50lei

ce albina-mar - vanduta






geanta din batist cu aplicatii acrilice si voal
se inchide cu fermoar
L-34, l-20, bareta-120
pret: 45lei

geanta cu stea






----geanta din blug subtire, cu emblema de pe un tricou
-----------se inchide cu fermoar
-------------------L-35, l-27, bareta-110
-------------------------rezistenta si incapatoare, pentru plimbari si iesiri la ciocolata calda cu chilli
pret:35lei

blue peep - vanduta la targ






geanta din tercot, culori pentru textile si aplicatie din voal
se inchide cu arici
L-36, l-33, L-146
pret: 40lei

bag of spring bursting with colour - vanduta la targ






geanta din raiat, cu aplicatii din voal
se inchide cu arici
L-28 l-25, bareta-111
pret: 35lei

blue striped






---geanta din fosti blugi levi's care au refuzat intrarea in anonimat si aplicatii din batist
----------se inchide cu arici
---------------L-31 l-29, bareta-110
------------------ideala pentru orice anotimp
pret: 40lei